There is no dream like a reality,
And no obssesion like a trick,
And there is a difference between love
And the appearence that we seek.
Photo by creativemanipulation
*Crăciun. A doua zi. Brad făcut. Casă plină. Lume multă. Emoții puține.
Ilinca caută un loc în care să se refugieze în amintiri.
Realitatea aceasta nu îi plăcea.
Crăciunul i se părea fals.
Urări false. Îmbrățișări false. Zâmbete false. Iubire falsă.
Scaunul mic de verde stacojit își aștepta stăpâna să îl încălzească.
Ilinca îl ridică și se retrage în dormitor. Dormitorul Irinei. Acum gol. Toți erau în sufragerie.
Se folosește de cheia din ușă pentru a pune un paravan real între ea și Crăciunul fals.
Se așează pe Stacojel, lângă dulap, se lasă pe spate și pică în amintire:
” – Ursule, Ursule! Hai să luăm bradul acesta mic, te rog!
– Păi cum? Tocmai pe acesta cel mai mic ți-ai găsit să îl iei? Uite ce brazi zdraveni și frumoși sunt în jur.
– Da..dar sigur așa zice toată lumea. Eu îl vreau pe acesta! E mic, ajung la el să îi pun steluța și cu siguranță va arată haios împodobit. Uite! Arată ca un hoinar!
Puiul de om se atârna cu o mână de piciorul Ursului ei și cu cealaltă de bradul mic, pricăjit și asimetric.
Bătrânul mijea a fericire pe sub barba-i moroconoasa de frig. Era fascinat de alegerile micuței lui.
Străzile iernite era bătătorite de pașîi celor doi carandu-și bradul acasă. Ilinca nu se mai oprea din vorbit:
– Deci..da! Îl voi numi Hoinarul! Așa, având nume, nici nu va muri vreodată! Oare putem să îl plantăm în grădina din spatele blocului după aceea? Oare cât de mare va crește? Oare se vor supăra vecinii? Și, la anul , îl putem scoate și băga iar în casă? Eu sunt sigură că el se va bucura!
Ursul obosise deja. Nu atât de la mers, sau cărat Hoinarul, cât de la pălăvrăgeala constantă a copilei de foc.
– Eu zic să treacă în primul rând de anul acesta și după aceea vedem da?
– Bine..fie…spune Ilinca, în timp ce pune pe pauză toate gândurile haotice.
Apartamentul de la parter se aprinde de lumini. De pe geam se vedea un radio vechi care parcă dansa pe ritmurile împodobirii bradului hoinar. Un Urs fericit aducea toate ornamentele și o fetiță voioasă sărea în jurul bradului. Joaca să fi durat o oră, după care relaxarea s-a mutat în bucătărie.
Ursul fuma obisnuita țigară la geam iar Ilinca desena pe masă, diverse scântei de Crăciun.
– Și…i-ai scris Moșului ce vrei? întreabă Ursul tacticos..
– Tu nu știi? Moș Crăciun nu există…am aflat când i-am scris să îmi aducă înapoi Soarele ce nu mai răsare. Nu l-a adus și atunci mi-a zis mama că ea e Moș Crăciun. Bineînțeles că nu îi voi scrie ei..
– Hmm…înțeleg…dar nu vrei să mergem mâine pe la ea?
– Pentru ce? Nu m-a căutat deloc de două luni…pe Irina aș vrea să o văd, însă..ea știu că e plecată nu știu unde cu gașca ei..
-Ihim…păi și..ce te-a deranjat mai mult? Că nu există Moș Crăciun sau că te-a mințit Aurelia?
Ochii mici ai Ursului scrutau acum reacția Ilincăi. Mâna stânga iarăși se juca cu barba nepotolită.
– Că m-a mințit. Cred că pot ierta multe dar nu minciuna…iar ea mă minte de când o știu…
– Înțeleg..păi și ..ce părere ai tu de Crăciun?
– Că..e frumos. Să îl faci cu oameni dragi, cum îl fac eu cu ține acum. Că e frumos să cauți brad și să colinzi..dar mi-ar plăcea să facem asta mai des. De ce doar de Crăciun?
– Ai dreptate să știi…și eu sunt de părere că ar trebui să facem ce ne face fericiți mereu, nu doar de Crăciun.
– Dar să știi că eu simt că noi doi facem zilnic ce ne face fericiți..fără brazi sau colinde…te iubesc mereu!
Inima Ursului a dat să îi sară din piept. Cum să reacționeze? Nu a știut că un om așa mic poate dezechilibra un om așa mare. Sau oare asta este echilibrul?
A terminat de fumat țigara și a luat-o pe Ilinca, pe sus. Împreună s-au așezat în sufragerie la televizor și au dormit. Unul în brațele celuilalt, unul în inima celuilalt..”
– Ilinca,deschide ușa! Stai și tu cu noi de Crăciun? se aude vocea Aurelia, care dărâma paravanul dintre copila în amintiri și Crăciunul Fals.
Cu încetinitorul, Ilinca îi deschide ușa mamei ei.
– Ilinca, chiar te iubesc și aș vrea să stăm împreună Crăciunul acesta.
– Ah da? De ce? Fiindcă vrei să arăți tuturor ce mama bună eșți? Sau iubirea crește tare doar când Crăciunul apare?*
* Aproape Anul Nou.
Mare forfotă pe strada Planetelor.
Boxele erau scoase pe geamurile apartamentelor ce sufereau de claustrofobie.
Ziceai că toată lumea și-a impus să petreacă.
Aurelia petrecea mult timp în oglindă. Să se aranjeze, rujeze. Irina era ba înăuntru, ba afară, zici că organiza nunta cuiva.
Acel Andrei stătea tăcut în sufragerie..el parcă nu voia să petreacă. Irina îl vedea trist lângă Aurelia, dar și fără curajul de a fi fericit. Îi era milă de el, dar atât.
– La miezul nopțîi, vom fi toți afară să sărbătorim, da? spune Irina
– Și dacă eu nu vreau? răspunde Ilinca tăioasă…
– Atunci…faci ce te face să te simți bine.Doar să nu pleci de acasă…răspunde Irina cu un nod în gât.
Nu îi plăcea tristețea surorii ei mai mici dar nici nu simțea că poate face ceva să o facă fericită.
Stacojel aștepta..lângă aragaz, în bucătărie. Își aștepta copila să se așeze pe el și să se piardă în amintiri.
” Aproape Anul Nou. Lângă Urs. Și macaroane cu brânză.
– Păi și ce facem noi de Anul Nou? întreabă Ilinca.
– Stăm..discutăm cum a fost Anul și spunem ce vrem să facem anul viitor.
Ilinca nu înțelegea. Se uită la Urs de parcă vorbea chineză.
Ursul în schimb avea un zâmbet de ștrengar. Părea că va explica curând ce a vrut să spună.
Tacticos, se ridică de la masă și se întoarce cu o foaie și un creion.
– Uite, aici vei scrie tot ce ai făcut bine anul acesta, tot ce crezi că ai greșit și tot ce vei vrea să faci la anul…
Ilincăi nu îi plăcea abordare. Cum să scrie ce a greșit?
– Păi de ce trebuie să scriu și bune și rele?
– Pentru că scriindu-le, vei conștientiza ce vrei să îmbunătățeșți la ține. Bineînțeles, ai nevoie de curaj și sinceritate să recunoști unde ai greșit și să nu mai faci….
– Păi și..dacă am mâncat multă ciocolată și mi s-a făcut rău? Dar eu nu vreau să renunț la ciocolată fiindcă îmi place?
Ursul era minunat de simplitatea greșelilor pe care le enumeră Ilinca. Ochii ei mari chiar exprimau regret însă greseliile exprimau haz. Acesta se gândea în sinea lui, ce lume frumoasă ar fi, dacă și adulții ar gândi la fel.
– Păi și ce ai putea să faci să îți fie bine, în ce privește ciocolata?
– Um….să mănânc mai puțină…să o mănânc mai rar? Dar așa…ce o să mănânc când am poftă de dulce?
– Rabarba! Chec cu rabarba! răspunde Ursul sigur pe sine.
– Rabarba? Dar nu e acră? Iiiiih…spune Ilinca, degustată.
– Acră? Ia hai să vedem cât de acră mai este, înconjurată de un chec pufos și foarte dulce!
Spunând acestea, Ursul a început să caute prin bucătărie, ingredientele necesare produsului magic de înlocuire a ciocolatii.
3 ore de gătit, bătut cu făină și râsete sincere au trecut. Din cuptor ieșea un miros de necunoscut și curiozitate. Sigur pe el, Ursul a servit checul cu rabarba copilei necredincioase.
După prima îmbucătura, Ilincăi i s-au făcut ochii inimă! Adoră gustul! Mirosul! Tot!
– Vezi, acum ai cu ce să înlocuieșți ciocolata zilnică. Ba mai mult, vei mai mânca doar ciocolată de calitate, nu toate imitațiile .
Ilinca aprobă cu gură plină. Se gândea ce mult contează sinceritatea de a-ți recunoaște greseliile și curajul de a face lucrurile altfel..”
– Ilinca, este aproape miezul nopții! Haide , vrei să ne ținem de mâna și să ne punem o dorință pentru anul următor? o întreabă Irina.
Cu ochii închiși și două mâini de stele, cele două surori se regăseau prin dorințe. Acum nu mai era în trecut, ci trăia prezentul, Ilinca.
Cu gândul în prezent și frică de viitor, Steaua Căzătoare își întreabă Steaua Alergătoare:
– Anul Nou aduce, ceea ce mintea produce?