(Fear was knocking at the door,
Love was on the inside.
When she opened the door,
No one was outside)
Clasa a -2-a. De ”Scoala Generală nr 11”. Nu de tren.
De chicote și fericire.
De colegi veseli și seri pline.
Pline de poveștile Ursului și de absența Aureliei.
Pline de pachețele cu mâncare date lui Dixie, cățelul lup din drumul spre școală.
De note de 10 după cum voise Soarele.
De zâmbete până la urechi și curiozități pline de culoare.
-Ursule, de ce tușești dimineața?
-Ursule, de ce fumezi?
-Ursule, de ce mergi lent?
Acestea erau doar câteva din întrebările cu care Ilinca își bombarda bunicul zi de zi.
Răspunsurile erau haioase sau evazive.
-Uite, vorbeam cu Răzvan astăzi la școală și îmi spunea cum mama lui este acolo pentru el mereu. Cum îi face de mâncare, îl ajută la teme și merge cu el la plimbare. Mama mea de ce este rea?
Fața Ursului s-a întunecat. Nu știa exact cum să îi răspundă la întrebare iar primul instinct era să devieze discuția către Răzvan. Puștiul blond cu ochi albaștri, colegul de bancă al Ilincai, care îi făcea acesteia zilele fericite. I se părea interesant faptul că aceasta stătea doar cu băieții din clasă. Socializa și cu fetele însă, legături puternice a format doar cu aceștia.
-Hai, îmi răspunzi? întreabă Ilinca, în timp ce se juca în tăițeii cu lapte.
-Dar Aurelia nu este rea..îi este doar frică.
-Cum adică frică? Nu înțeleg. Frică de ce?
Atunci Ursul și-a dat seama că este loc de o discuție interesantă așa că și-a proptit scaunul scorojit lângă fereastră de la bucătărie și și-a aprins o țigară.
Barba albă era mângâiată de mână lui ridată iar ochii de cerb se făceau tot mai mici.
-Păi, eu am o teorie. Uite, eu cred că în toată lumea asta mare, noi oamenii facem alegeri pe baza a 2 emoții : iubire sau frică. Când alegerile noastre sunt făcute din iubire, atunci sufletul este împăcat iar viața curge de la sine. Însă, când acestea sunt făcute din frică, viața devine haos .
-Dar eu tot nu înțeleg…spuse Ilinca cu ochii mari, în timp ce stătea nemișcată la masă.
-Hai să îți dau un exemplu să înțelegi. Tu o hrănești pe Dixie. O faci din iubire, este clar. Însă atunci când ai vrut să o legi de banca din curtea școlii ce emoție ai simțit?
-Păi..iubire. Am vrut să fiu sigură că este acolo și a doua zi când merg să îi dau de mâncare. Tu ai spus că nu avem cum să o ținem la noi.
-Iubire? Ți se părea nefericită Dixie? Sau era maltratată de ceilalți copii?
-Nu…spuse Ilinca, căzând pe gânduri.
-Atunci ce simțeai? Ce te-a determinat să vrei să o legi?
-Umm…frică de a nu o pierde…sau de a-și găsi stăpân și de a nu mai fi acolo…
-Înțeleg..și asta i-ar fi făcut ei vreun bine? Sau și-ar fi pierdut dreptul la libertate?
-I-ar fi făcut rău…îngâna Steaua Căzătoare în timp ce isi relua joaca în tăițeii cu lapte.
-Deci frica duce la haos. La suferință . Asta i-ai fi cauzat tu lui Dixie..În schimb dacă iubirea ți-ar fi dictat acțiunile, atunci doreai să o lași liberă și te-ai fi bucurat să își găsească stăpân care să îi ofere ce nu poți tu….spuse Ursul în timp ce caută privirea Ilincai. Aceasta în schimb era pierdută în bolul cu mâncare.
-Păi bine și..ce legătură are asta cu mama? întrebă Ilinca curioasă și în același timp fericită că a scăpat de rușinea conversației anterioare.
-Are. Ea acționează din frică dar susține că este din iubire. Te-a trimis la mine, din frică de a te îndepărta prea mult de ea. Îi este rușine de ceea ce este iar faptul că nu a putut să îl facă bine pe tatăl tău, o urmărește și acum. Are o problemă cu banii și minciună iar din frică să nu rămână vreodată fără bani, minte oamenii și pleacă cu banii lor. Îi este frică de durerea dorului ce îl are pentru tatăl tău și atunci își umple timpul cu altcineva.
-Nu înțeleg. M-a trimis la tine ca să nu mă piardă?
-Da…când oamenii sunt controlați de frică, fac tot felul de lucruri ilogice. De frică de a nu pierde ceva, doar se îndepărtează spațial însă mențin legătură platonică. Asta a făcut și cu tatăl tău. Ei nu se mai înțelegeau de foarte mulți ani însă datorită fricii de a-l pierde, îl ținea încătușat în propria-i sentință. Când, dacă ar fi acționat din iubire, ori s-ar fi împăcat și poate redescoperit dragostea ori s-ar fi separat pentru a fi fericiți.
Cineva bătea la ușă. Conversația matură și totuși tensionată a fost tăiată momentan.
Ursul deschide ușa iar Răzvan da buzna în bucătărie :
-Ilinca! Ilinca! Doamnă Pleș de la chioșc o adoptă pe Dixie și o va aduce zilnic la muncă! Asta înseamnă că va fi cu noi în continuare!
-Nu cred!!! Cât de minunat! Deci va rămâne la școală alături de noi! exclamă Ilinca în timp ce făcea dansul fericirii cu Răzvan.
-Vezi Ilinca? Când acționezi din iubire, nimic nu se pierde, totul se transformă…spuse Ursul cu o privire senină.
Aceștia au mai vorbit vreo oră despre Dixie și cum îi va fi cu Doamnă Pleș, după care Răzvan s-a dus spre casă să mănânce și el.
Ilinca merge încet către bunicul ei care iarăși fuma o țigară la geam și îl întrebă:
-Ursule…dar..tu crezi că Irinei îi este frică?
-Irina? De ce spui asta?
-Păi..înainte eram foarte apropiate. Acum o văd o dată pe lună iar atunci îmi povestește cum dă chefuri și că are prieten. Nu ne mai jucăm, nu mai râdem . Ea a ramas acolo cu mama si cred ca s-a schimbat mult.
-Vezi tu, perioada in care ati fost voi apropiate fost foarte grea pentru ea. Ea acum se regăsește, acum gusta bunătățurile vieții iar de cate ori tu vrei sa te joci cu ea, o duci înapoi de unde plecat. Insa fii fara grija, 2 stele nascute din aceeasi nebuloasa, oricat de paralele ar ajunge, întotdeauna se vor regăsi.
– Am o întrebare totuși..cu frica am înțeles ce se intampla, cum este , ce apare in lume cu si fără ea,insa cu iubirea?
-Cu iubirea ce? întrebă Ursul fascinat de ochii Ilincai care acum il priveau fix.
-Când dispare, ce apare? …
