(I count to 5 and wait to smile
But everything is so confuzing.
I try to recapture the moments that go by,
But its the number of them that I am losing…)
– Haide, Stea Căzătoare, ești gata de plecare?
Ilinca nu își încăpea în piele de fericire când a auzit-o pe Irina la ușă. În sfârșit petrecea timp cu Steaua Alergătoare.
Rucsacul roșu și geacă albastră au zburat într-o clipă pe trupul micuț al copilei cu ochii luminoși și părul scurt.
Irina era toată în blug. Picioarele lungi erau evidențiate de o pereche de blugi skinny spălăciți și cu talia înaltă. Un pulover crem se ascundea în spatele gecii de blug albastru închis iar părul lung îi atingea baza fundului. Ciocatele maro închis îi lungeau talpa piciorului și o făceau să pară sigură pe ea.
Șoferul autocarului spre Sâmbătă de Sus se uită mai mult în spate decât la drum. Irina făcea ravagii iar Ilinca era uimită de schimbarea ce o vedea în sora ei mai mare.
Zâmbetul larg, cu buzele cărnoase erau acompaniate perfect de sprâncenele groase și ochii mici, mereu intrebatori ai Irinei. Era sigură pe ea.
Iarna juca v-ați-ascunselea cu toamna. Frunzele colorate ascundeau o brumă rece iar aerul îmbiat cu razele soarelui era totuși tăios . Asta simțea și Ilinca când se uită la Irina.
– Dar ce e cu ține? Eșți schimbată…îi spuse Ilinca sorei ei mai mari.
– Da? Cum așa?
– Păi…nu știu…eșți foarte veselă și radiezi așa..cumva..
– Simt că am lumea la picioare să știi! Iubesc, sunt iubită..am prieteni…
– Înțeleg…deci eșți fericită…și mama cum mai e?
– Ah, păi..e cu Andrei acum.
– Andrei? Cine este Andrei? ..întreabă Steaua Căzătoare revoltată.
– Andrei este noul ei iubit. Stă de vreo 6 luni pe la noi dar eu nu am treaba cu el. Eu stau în dormitor cu Liviu sau cu gașca iar ei în sufragerie. Mie personal nu îmi place de el dar ea pare fericită, ce să zic….răspunde Irina cu o notă de indiferență accentuată.
– Dar eu de ce nu știu de el? Sau de ce mai faceți voi pe acasă? Și de ce eșți împăcată cu faptul că stă cu acest Andrei unde stătea cu tata?
– Păi pentru că stai cu Bunu și mno…ce rost are să îți zicem de toate? Ție îți este bine acolo, eșți fericită, înveți bine. Toți suntem fericiți cumva..iar tata s-a dus Ilinca, nu putem să ținem un loc gol mereu..
– Gol? Dar nu este niciun loc gol. Este el acolo
– Ei lasă, că o să înțelegi când o să mai creșți, răspunde Irina în timp ce își duce mâinile părintește prin părul Irinei.
– Ce să înțeleg Irina? De când a apus, mama umblă cu tot felul de oameni, tu te-ai lăsat de școală, pe mine m-ați trimis de acasă..nu mai înțeleg nimic…
Ilinca avea un nod în gât și niște lacrimi ce se țineau fortoase de interiorul pleaopelor să nu iasă.
Era fericită cu Ursul. Era fericită cu Răzvan, Sorin și Andra..învăța bine într-adevăr însă inima ei era tot acasă. O durea indiferența Irinei și faptul că nimeni nu îi ducea dorul.
– Ce fac eu cu școala este treaba mea. Iar faptul că în sfârșit sunt fericită, după ce atâția ani am fost mama sau soră mai mare, nu ar trebui să te deranjeze. Merit și eu să mă detașez și să îmi trăiesc viață.
Autocarul părea împărțit în două, inegal. Tot, până la ultimele scaune din spate, era plin de voioșie și cântece de drum. Însă pe ultimul rând, o tensiunea mai deasă ca ceața de afară, oprea voioșia din exterior. Două Stele regăsite, vorbeau două limbi diferite. Steaua cea mare se uită pe geam, încruntată iar Steaua cea mică se uită în jos, supărată..
– Ilinca! Eșți bine? întrebă Răzvan, cu ochii-i albaștri nedumeriți și bretonul blond mereu rebel.
– Da, sunt bine. Uite vorbeam ceva cu Irina. La întoarcere voi cânta și eu cu voi, dar acum stau cu ea, că nu ne-am mai văzut de mult.
– Bine, cum spui tu, dar să nu pierzi momentul. Posibil să fim foarte obosiți la întoarcere și să nu mai cântăm…încheie Răzvan discuția în timp ce se întorcea la veselie.
– Răzvan zici ah? spune Irina cu o voce jucăușă și o încercare de a întrerupe tensiunea.
– Da, Răzvan. Este prietenul meu. El, Sorin și Andra.
– Da, dar el îți cam poartă de grijă …cred că te place.
– Ei cum să mă placă? Sunt ca un băiat eu, nu vezi? Mereu în blugi și cu părul scurt. De asta cred că este și apropiat de mine..
– Ha Ha Ha! Și tu îl placi pe el. Te-ai înroșit. Și tu rar te inrosesti. Uite, ți-a apărut și semnul din naștere de pe frunte, spune Irina râzând în timp ce arată către pata roșie dintre sprâncenele Ilincăi.
Steaua Căzătoare rar se înroșea. Era nevoie fie de o emoție puternică, fie de frig mare și efort fizic exuberant. Cum cele din urmă nu existau în contextul actual, emoția puternică era cel mai plauzibil motiv. Ca și cireașa de pe tort, nu doar că se înroșea din obraji până în vârful degetelor însă îi mai apărea și o pată roșie , între sprâncene, de formă unui căpșune. A denumit-o Capsunel. A spus că poate, dacă îi pune nume de băiat, deși este față, se va rușina și va dispărea.
– Eu zic să mergi să cânți cu el acum, să nu care cumva să pierzi momentul…spune Irina, zâmbind a sarcasm și pusă pe soții.
– Ah da? Dar nu ai vrea tu mai bine să petrecem mai mult timp împreună ca să nu pierdem momentele?
– Dar noi am avut multe momente împreună..
– Și ce ?Momentele sunt limitate în timp? Dacă da, câte momente încap într-un timp?
Întreabă Steaua Căzătoare în timp ce cuprinde mana Irinei, ca pe un nor…
-Painting by Raluca Popescu–
