Peculiar ways of love to reach out,
To a little girl’s soul.
From a glimpse of an eye, about,
To make her heart again, whole.
Destinul este o serie de ocolișuri, dragii mei. Să nu uitați asta 
Acum să începem capitolul.
Vântul bătea mai tare decât s-ar fi așteptat Ilinca. Salopeta purtată prea des, abia își mai ținea cusăturile împreună.
Aurelia și acel Andrei păreau nerăbdători să ajungă la destinație.
Ea ar fi vrut să rămână acasă, cu Larisa.
Dar staaai! Cine este Larisa? Și unde se duc ei? Și ce se întâmplă de fapt? Păi haideți să o luăm un pic din urmă. Iarăși voi împărți capitolele în 3 : Atunci, Acum și Cândva.
(Atunci)
După cum vă aduceți aminte, Ilinca a avut parte de o schimbare. La suflet. A ei.
Lunile următoare au găsit-o pe copila de Stea, rece, observatoare și total neimplicată în vreo acțiune. Școala cea nouă era oribilă. Drumul până acolo, trebuia parcurs cu tramvaiul, iar destinația era cel puțin sumbră. Clădiri mari, plini de liceeni puși pe farse și o clasă de copii rătăciți, adunați la un loc. Din acea clasă făcea parte și Ilinca.
Acesteia îi venea foarte greu să găsească pe cineva care să îi placă. Colegii erau răutăcioși, amețiți, parcă toți răzbunători pe faptul că au ajuns aici. Diriginta era rece și calculată, ca un șarpe cu clopoței. Holurile nu răsunau a chicote de fericire ci a înjurături și vorbe grele.
Liceeni erau diferiți iar Ilinca nu era clar, pregătită pentru ei.
Acasă își făcea temele și se uita la televizor. Viața ei era o așteptare. Așteptare să treacă zilele și să devină independentă. Asta până când a apărut Larisa. În bucătăria ei.
Ilinca se uita cu ochi mirați la copila de 6 ani ce se făcea comodă pe Stacojel al ei. Lângă ea, la masă, era Karla, mama ei, tânără și recent divorțată.
– Karla, normal că te poți baza pe mine. Vom avea noi grijă de Larisa în timpul săptămânii și eventual și în weekendurile în care lucrezi! o asigura Aurelia, cu o voce calmă și blândă.
Ilinca era șocată. Încă o dată, mama ei își arăta altă față. Ba era persoană căutată de lume, să o bată, ba era persoană la care apelau toți când aveau nevoie. Un mare mister mama ei, asta este clar.
Jumătate de oră mai târziu, copila noastră s-a trezit cu un pui de om în sufragerie. Larisăi îi plăcea să dărâme lucruri se pare, începând de la cănile de pe masă, până la perdelele proaspăt spălate. Nervoasă și în încercarea de a opri micul distrugător, Ilinca spune:
– Larisa, încetează! Numai să strâng după tine, nu am chef!
– Tu ești Stea? întreabă puiul de om, cu ochii mari și părul scurt.
În acel moment, Ilinca și-a dat seama, că tocmai a găsit un motiv să zâmbească, iar de atunci și până acum, două copile de stea, se ajutau una pe cealaltă să crească.
( Acum)
Acum, peste un an de zile, Ilinca se află într-o excursie la nu știu ce fermă, împreună cu Aurelia și acel Andrei. Abia tunsă și cu părul plin de praf.
De când cu schimbarea la suflet a Ilincăi, Aurelia a încercat să își ia fata cu ea peste tot, în speranța unei apropieri, însă Ilinca era de neatins. Nici Irina nu mai putea ajunge la ea. Nimeni, înfară de Larisa.
Drumul pietruit, într-o zi de primăvară, nu era chiar visul Ilincăi.
Cu stranuturi și alergii la necunoscut, aceasta ajunge în fața fermei. O casă dărăpănată, un câine mare și diverse sunete ciudate de la păsări, întâmpină sufletul sceptic.
O pereche de oameni în vârstă, prieteni de ai Aureliei, întâmpină non familia abia ajunsă. După non necesarele întâmpinări de bine și îmbrățișări, aceștia fac turul fermei.
Nu mică, dar nici mare, ferma era chiar drăguță. Puțîn dărăpănată, în mijlocul Nicaieriului, aceasta avea un aer boem și de mister. Vaca fermei, leneșă se înțelegea de minune cu calul bătrân, iar câinele mare și fioros, se pare că era mai pufos ca un ursuleț.
Pe un scaun, afară, Ilinca se împrietenea cu soarele. Spera că, dacă stă îndeajuns de mult, la Soare, salopeta ei își va vindeca cusăturile.
Deodată, un nor de praf și un sunet de frână, disturbă liniștea fermei. Toată lumea iese afară și observă un tânăr, înalt, brunet cum se îmbrățișează cu restul. ”Cine o fi acest tânăr? Familie?” se gândea Ilinca, însă nici nu apucă de terminat întrebarea că, necunoscutul spune:
– Tu trebuie să fii copilul fermei. Deci să înțeleg că voi face și muncă de bonă?
Toată lumea a izbucnit în râs, doar Ilinca nu. Noroc că stătea la Soare, altfel ar fi fost evident, faptul că aceasta era roșie de nervi.
” Cine este îngâmfatul acesta și cum își permite să zică așa ceva? se gândea ea.
La care eu i-am spus: ”Un îngâmfat! Exact cum ai spus! Hai să îi lipim gumă pe pantaloni!”
” Nu vreau nici măcar asta să fac! Vreau să îl ignor total!”
Atunci m-am oprit. M-a auzit. Și mi-a răspuns. Prima dată, după 1 an de zile. Credeți-mă că nu mi-am mai încăput în pantalonii mei imaginari, de fericire! Ăsta era primul semn că Steaua mea, își revenea.
Ea nu a reacționat în niciun fel. I se părea normal. Să mă audă. Și să vorbească cu mine. Vai, ce fericire!
Să trecem mai departe. Zis și făcut, aceasta se duce în bucătărie, pentru a evita contactul cu acel Îngâmfat.
Aurelia apare și ea și încearcă să își ia fata în brațe. Însă Ilinca este de piatră.
– Ilinca, tu chiar nu mă iubești? întreabă Aurelia tristă.
– Nu. Vrei să te mint? Parcă lecția era să nu te mai mint niciodată! răspunde ea, cu sufletul schimbat.
Scena era una demnă de milă, pentru mama bolnavă ce nu avea capacitatea să înțeleagă gravitatea faptelor ei.
Îngâmfatul a auzit discuția și s-a retras lejer.
Mai târziu, în timp ce Ilinca admira fascinată Vaca Leneșă, acesta se apropie de ea:
– Eu sunt Eugen, jandarmul acestei ferme. Tu ești…?
– Pfff, acum vrei să vorbim normal? După ce ai făcut mișto de mine? Eu nu sunt.
– Tu nu ești degeaba, da. Însă un nume sigur ai. Iar eu vreau să îl știu…
Șocată, Ilinca studiază băiatul din fața ei. Înalt, brunet, cu ochii mai negrii că ai ei, acesta avea o față de copil bun. Ceva îi plăcea la el. Părea cald.
– Ilinca! răspunde aceasta, tăioasă.
– Ei bine, Ilinca, care nu are nevoie de o bonă, ai vrea să ne plimbăm cu bicicletele?
– Nu…nu știu să mă dau cu bicicletă, răspunde Steaua Noastră.
În acel moment, după foarte mult timp, lacrimile curajoase și-au făcut apariția în ochii acesteia. Și-a adus aminte de Soare și de promisiunea lui, că o va învăța. Și de regretul lui, că nu a apucat să o facă înainte să apună. Și de faptul că ea și-a promis că dacă el nu a reușit, nu va lăsa pe nimeni să reușească să o învețe să meargă cu bicicleta.
Eugen a văzut șiroiul de lacrimi ce atârnau pe ochii copilei. Nu a luat-o în brațe, însă a luat-o la vorbă. Și uite așa, preț de 4 ore, un om mare și unul mic au povestit. Eugen a aflat toate pățaniile Ilincăi iar aceasta le-a aflat pe ale lui.
Deși balonul protector în care se afla Steaua Noastră, parcă insista să nu iasă din el și să rămână rece, ea a ales să iasă. Și să respire cunoaștere. Despre el.
El are 22 de ani. Ea 12. El are o familie normală. Ea nu. El nu a învățat bine. Ea da.
El avea impresia că o știe de mai demult. Și ea.
– Hai, vrei să mergem să dormim în sură? E deschisă și poți vedea cerul de acolo! îi propune, Eugen, fost Îngâmfat.
Cu o sclipire în ochi, tipică unui copil fericit, Ilinca își urmează noul prieten.
Sub cerul înstelat, aceștia stăteau întinși pe un fân răzleț și ușor înțepător. Cu mâinile sub cap și ochii la văzduh, Ilinca începea să simtă mirosul. Mirosul momentului și mirosul lui. După cum vă aduceți aminte, Steaua Noastră are o legătură specială cu mirosurile și gusturile lucrurilor iar acum, mai nou și ale oamenilor.
– Ce miroși? Tragi aer în piept de parcă ai miroși ceva…întreabă confuz acesta.
– Pe tine! răspunde Ilinca, zâmbitoare.
– Păi și a ce miros?
– A fân, a stele și a fericire….
Uimit de răspunsul copilei, acesta o ia în brațe cu o mâna și îi spune:
– Ei bine, și tu miroși să știi. A inocență. Și… bujori.
(Cândva)
Cândva, Ilinca va refuza trei cereri în căsătorie, partial , din cauza acelui miros.
Cândva, ea se va da jos din autobuze, deși nu era stația ei, datorită acelui miros.
Cândva, ea îl va căuta pe Eugen, după acest miros.
Cândva, ea va povești doar oamenilor cei mai dragi despre acest miros ce i-a redeschis sufletul.
Însă până acolo, mai sunt multe capitole și lucruri de înțeles……
