Capitolul 3: Tu când visezi, crezi în fluturi?

Capitolul 2: Când iubirea cerne, alege?
09/08/2018
Capitolul 4: 1,2,3 la FERICIRE stai!
19/09/2018

Capitolul 3: Tu când visezi, crezi în fluturi?

8 dimineața.

Soare.

6 paturi.

5 fete.

Irina zâmbea.

Claudia citea.

Încet, toate fetele se pregăteau de școală. În timp ce se spăla pe dinti, Irina se uita atent la ea..ochii mari și negrii erau plini de scântei acum, fața luminoasă îi zâmbea din toți porii iar părul tuns castron de către doamna Bunicescu, arăta perfect în contrast cu pielea ei netedă. De multe ori se întreba dacă totul a fost un vis..

Au trecut 2 ani de când stelele s-au separat.

1 an de când Irina nu a mai fugit de la ” Casa cu Fete’ ‘să o vadă pe Ilinca.

365 de zile de când nu a mai căutat universul Planetelor. Își amintea de parcă era ieri, ultima escapadă.

Era iarnă iar ”Casa cu Fete ” primise iar pachete de Crăciun. Irina a văzut imediat hăinuțele de om mic, colorate și parcă perfect croite pentru Ilinca. Cu o bătaie de picioare și un foșnet de gânduri, s-a hotărât să fugă iar..știa că doamna Bunicescu o va ierta, ea o înțelegea cel mai bine. Ghiozdanul azuriu prăfuit parcă aștepta să fie umplut de hăinuțe și dus în excursie. Fără explicații și plină de entuziasm, a sărit poartă îngrădirii și a zburdat spre tren.

Îi plăcea frigul, o făcea să simtă viața. Îi plăcea trenul, o făcea să se simtă acasă. Mereu se simțea între…între lumi, între Ilinca și ” Casa cu Fete ”, între certurile dintre Sasha, tatăl ei și Rafael, fratele ei. Între Aurelia și libertate. Între ce simte și ce face..

A ajuns! Domnul Bucur este la poartă și mustața i s-a ridicat instant când a văzut-o pe Irina. Era steaua lui preferată. Îi adoră curajul, loialitatea și iubirea față de Ilinca. El era portarul universului. Stele se reuneau sub grija lui.

Irina l-a luat în brațe tot și după a fugit pe holuri să o găsească pe Ilinca.

Zeci de copiii se uitau la ea cum trecea pe lângă ei iar ea le zâmbea generos. Din cameră în cameră, ritualul era același..intra, se uita și ieșea. Niciodată nu a înțeles de ce nu avea Ilinca camera ei, sau patul ei. Întotdeauna era un joc de-a v-ați-ascunselea până o găsea..

Deschide altă ușă, 4 pătuțuri mici, 3 copii, cate unul in fiecare pat iar Ilinca normal, pe jos. Un zâmbet mare i-a cuprins toată fața și într-un zor a ridicat-o pe Ilinca de jos :

– Ce faci tu Stea Căzătoare, iar ai căzut din pat?

-Mama! Mama! îi spuse Ilinca zâmbind.

Universul se forma iar timpul se oprea. Minim 3 ore, Irina îi povestea Ilincăi ce a mai făcut, cum e la ”Casa cu Fete”, cum învață și ce planuri are. După aceea exersa cu ea cuvinte și mersul în 2 picioare. Se pare că Ilincăi îi plăcea mai mult să aibă 4 picioare in loc de 2 mâini și 2 picioare.

– Claudia este prietena mea cea mai bună! Mă ajută la școală,împreună facem curățenie și îi pregătim doamnei Bunicescu micul dejun dimineața. Bine..mai și furăm lapte praf ca să mâncăm seară pe hol în timp ce stăm la poveșți..Mama ei este minunată, în fiecare zi vine la ea, între ora 15.00 și 17.00 și fac temele împreună. Câteodată mai stau și eu cu ele, însă destul de rar…deși sunt minunate împreună, eu nu mă simt prea bine în preajma lor…Ele au o familie..sau mai bine zis..Claudia are o mamă..

Auzind cuvântul mamă, Ilinca își întinde mâinile către ea și spune:

– Mama meu! Mama!

– Nu sunt mama ta..sunt sora ta…mama noastră nici nu știu ce face. Dar tata..tata este mai bine să știi..de când te-au luat pe tine s-a lăsat de băut, merge la muncă zilnic și este conștiincios. Mereu trec și pe la el după ce plec de la tine..se bucură tare să mă vadă. Îmi spune mereu că ne va lua înapoi și că va face tot ce îi stă în putință chiar dacă trebuie să schimbe dealul cu valea. Mai are bănuți de strâns și de convins doamnele de la
‘Casa cu Fete’. Se pare că ele vor să fie sigure că pot să aibă grijă de mine și atunci și de tine. În rest să știi că sunt bine. Învăț bine, mănânc bine, Doamna Bunicescu ține tare mult la mine și mă învață multe lucruri…

-Irina, aș vrea să vorbim un pic! Se auzea domnul Bucur, care de obicei aștepta până își termina Irina timpul cu Ilinca, însă de data aceasta a ținut să o întrerupă.

– Bine…ce este?

– Săptămâna trecută au fost niște oameni pe aici ce…doresc să ia un copil acasă. Aceștia s-au uitat la toți și..au ales-o pe Ilinca. Din câte am auzit..

– Nu! Ilinca are familie! Mă are pe mine plus că are și mamă și tată! Tata se lupta să ne ia înapoi iar mama sigur vrea și ea doar că…nu are cum…

– Știu Irina, însă din ce am văzut, oamenii aceștia sunt foarte drăguți și îi pot oferi o viață mai bună…știu că tatăl tău se chinuie să o ia înapoi însă datorită antecedentelor cu băutură este mai greu iar mama ta este închisă.

Irina o ținea strâns pe Ilinca în brațe în timp ce se uita la domnul Bucur. Acesta nu știa cum să îi mai explice că poate fi mai bine așa în timp ce ea îi nega fiecare cuvânt cu o privire tăioasă.

– Irina Dragomir! Se pare că am fost prea înțelegătoare cu tine!

O voce fermă a tăiat tensiunea existentă, creând totuși o stare și mai inconfortabila.

Era doamna Bunicescu. Irina a înlemnit iar domnul Bucur s-a retras mustăcind a necaz.

– Doamna Bunicescu..aș fi venit înapoi…știți doar…am vrut doar să îi aduc niște hăinuțe Ilincăi și sa o văd..

– Irina, fuga asta a ta nu mai poate continua la nesfârșit.Ți-am explicat că îți creezi instabilități de fiecare dată când te întorci în trecut așa..

– Dar Ilinca este prezentul și viitorul meu. Nu este trecut! Iar acum niște necunoscuți vor să o ia acasă iar eu nu vreau! O iau eu! O iau la ” Casa cu Fete” .

– Știu. Știu tot. Și am o soluție…îți propun un târg. Tot ce trebuie să faci este să crezi . Să crezi în vise și în minuni. Să crezi în mine și în iubirea ce ți-o ofer. Să realizezi că dacă fluturii se pot transforma peste noapte atunci și visele tale pot deveni realitate.

– Așa…- spune Irina, cu licăr de speranța în ochi și siguranță în inima.

– Uite, eu îți promit că dacă tu nu mai fugi și te concentrezi pe copilăria ta, Ilinca nu va pleca nicăieri. Voi avea grijă ca ea să rămână aici, până ce mama și tatăl tău vor fi capabili să o ia acasă. Ai încredere în mine și în visul tău?

– Da! Spuse Irina zâmbind pal…pal pentru că iar se simțea între….între tristetea de a nu o mai vedea pe Ilinca cine știe cât timp și siguranță visului ei…

Soneria de plecare la școală a trezit-o pe Irina din urma amintirilor. Speranța visului ei și frumosul prezent al copilăriei își făceau iar simțită prezența.

Printre chicote și glume, alerga cu Claudia spre poartă. Se țineau de mâna și jucau v-ați-ascunselea cu soarele. Când au ieșit pe poartă, Irina a înlemnit…cu o expresie curioasă stătea în față porții, Aurelia!

Atunci Irina plină de fericire si credinta, s-a întors la Claudia și a întrebat-o :

– Tu când visezi, crezi în fluturi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook
Instagram